POVEȘTI  DE  SUCCES

POVEȘTI  DE  SUCCES

De 3 ani m-am chinuit cu o afecțiune care mi-a pus viața în pericol, trombocitopenie imună cronică și probleme la articulația genunchiului drept. Ajunsesem în stadiul în care medicii nu mai știau ce să facă cu mine. Eram mai mult în spital decât acasă, investigații peste investigații, tratamente peste tratamente și nici un rezultat pozitiv. Eram cu moralul la pământ, mereu răcită. Nu prea știam ce era fericirea, iubirea și speranța. În mintea mea se învârteau tot timpul gânduri negative. Nu mă puteam concentra la nimic și totul părea să se ducă pe apa sâmbetei.
Însă Dumnezeu mi-a trimis un înger care să mă ghideze și să-mi arate ce e de fapt viața. Mihaela și-a pus toate forțele și cunoștințele pentru a mă ajuta. După prima ședință de terapie, cu mâna pe suflet vă spun că m-am simțit complet alt om. Evoluția mea începuse și totul se îndrepta spre bine. Cu ajutorul hipnoterapiei, am ajuns să pot călca fără durere pe piciorul drept, după prima ședința. Răceala cu care mă confruntam de câteva luni a dispărut după a doua ședință. Iar trombocitele mele sunt acum în valori normale, spre surprinderea tuturor celor care nu găseau soluții. Corpul meu se simte ”viu” acum. Am reușit să-mi fac ordine în viață, în suflet și în minte. Legătura mea cu Dumnezeu a crescut considerabil și am rămas plăcut surprinsă de ce e capabil Creatorul.
Când intri în cabinetul Mihaelei, te lovește un val de bunătate și puritate că n-ai cum să nu te vindeci. Recomand din tot sufletul terapiile Mihaelei!

Anitta

Situația mea înainte de a o întâlni pe Mihaela a fost complicată, o ceață în capul meu și o multitudine de neînțelegeri și frici… Eram pierdută, nu mă regăseam și nu-mi cunoșteam adevărata identitate… În terapie am reușit să mă regăsesc, programele negative din subconștient au fost eliminate și pot să respir cu ușurință…POT RESPIRA!
Cel mai mult, în terapie, mi-a plăcut că am găsit persoana care a crezut în mine și în potențialul meu, m-am redescoperit ca om, spirit. M-am regăsit și mă iubesc …
Adriana

În primul rând, vreau să îi mulțumesc acestui om minunat pentru toate sfaturile, pentru răbdarea și sprijinul acordat și nu în ultimul rând pentru încredere pe care mi-a dat-o în mine. Este acel om cu un suflet atât de frumos, cu o voce caldă, care emană și transmite atâta fericire și iubire în jurul ei. Datorită ei astăzi pot să spun că sunt alt om, mi-am recâștigat încrederea de mult pierdută în mine, am învățat să mă iubesc și multe alte lucruri inclusiv am reînceput să simt emoții și sentimente de mult pierdute. Cred că pe fiecare dintre noi, când auzim cuvântul hipnoză, ne speriem puțin, dar vă spun din propria experiență, e o senzație atât de plăcută, te simți în lumea ta, unde totul e cum îți imaginezi tu. Iar vocea caldă a Mihaelei îți povestește și te duce în cele mai frumoase locuri ale minții și sufletului tău de care nu știai până atunci sau cel puțin ai uitat de ele. Pur și simplu te face să plutești să radiezi de fericire, de emoție și iubire. Am învățat și încă învăț o grămadă de lucruri de la ea. Îi urmăresc și îi citesc fiecare postare și de fiecare dată am câte ceva de învățat. Nici acum nu ezit să îi cer sfaturi, mereu apelez cu încredere ori de câte ori întâmpin o problemă în viața mea. Și de aceea îi mulțumesc încă odată pentru tot ce a făcut pentru mine.

Vă recomand cu mare, mare drag și cu multă încredere, este cel mai minunat și mai bun om de pe pământ. Eu, una, vă spun sincer că aș sta ore, zile la rând să o ascult și nu m-aș sătura sau plictisi.

Te iubesc suflet frumos!🤗❤️❤️

Anca