Terapie pentru vindecarea corpului, minții și sufletului

Decizia de a te vindeca, de a fi vindecat este primul pas spre a recunoaște ce vrei cu adevărat.

Te felicit pentru acest prim pas.

Vindecarea intervine atunci când o persoană renunță la sine și la memoria despre sine pentru ceva mai măreț. Foarte mulți oameni își petrec mare din viață alergând în mod inconștient și trăind aceeași rutină zilnică sau își rememorează în mod automat trecutul, simțindu-se la fel în fiecare zi ce trece. Drept urmare, ei își programează creierul și corpul să se mențină într-un viitor previzibil sau într-un trecut cu care sunt familiarizați, fără să ajungă să trăiască vreodată în prezent.

Pentru a regăsi, în cele din urmă, bucuria pe care o oferă trăirea genero­sului moment prezent, va trebui să îți amplifici voința, astfel încât aceasta să fie mai puternică decât ori­care dintre mecanismele tale automate de acțiune.

Însă nu ești singur! Voi fi alături de tine în aceasta călătorie, încurajându-te la fiecare pas.

Omul este capabil să se gândească la problemele lui, să retrăias evenimente din trecut și chiar să prevadă situații viitoare nefavorabile, reușind astfel, strict prin intermediul gându­lui, să activeze o mulțime de elemente chimice cauzatoare de stres. Atunci când ne gândim la un eveniment personal din trecut sau atunci când proiectăm un viitor nefavorabil izvorât din frică, creierul și corpul încetează să mai funcționeze normal din punct de vedere fiziologic.

Când te gândești la un eveniment care te-a marcat emoțional (șoc traumatic) în trecutul tău și retrăiești acel eveniment zi după zi, iar și iar, creierul tău nu face diferența între evenimentul original și amintirea aceluia. În creierul și corpul tău se produc aceleași reacții chimice precum cele din momentul evenimentului, de parcă evenimentul ar avea loc din nou și din nou. Creierul accesează în mod continuu amintirea evenimentului, care este înregistrată în memorie.

Cum preia controlul stresul asupra vieții tale?

Din punct de vedere știintific, să trăiești într-o stare de ten­siune, de stres înseamnă că existența ta se limitează la simpla supraviețuire. Când ne confruntăm cu o situație tensiona­tă, care constituie un anumit tip de amenințare (pentru că nu putem prevedea sau controla rezultatele acestei situații), se activează un sistem nervos primitiv, numit sistemul nervos simpatic, iar corpul începe să folosească  o cantitate enormă de energie pentru a răspunde factorului de stres.

Pupilele se dilată, ca să vedem mai bine; ritmul cardiac și cel respirator cresc, ca să putem fugi, să ne putem lupta sau ascunde; în sange se eliberează o cantitate mai mare de glucoză, care să asigure celulelor mai multă energie; în loc să fie direcționat către organele interne, fluxul sangvin este direcționat către extremități, astfel încât să ne putem mișca mai repede da e necesar. Sistemul imunitar  este foarte activ într-o primă fază, dar descrește apoi în intensi­tate, ca urmare a faptului că adrenalina și cortizolul inunda mușchii, oferind un impuls de energie care să ne ajute să evităm sau să ne apărăm de factorul de stres. Circulația nu este direcționată către creierul anterior, ci către creierul posterior, drept urmare capacitatea noastră de a gândi creativ se reduce și ne bazăm mai mult pe instinct, pentru a reacționa instantaneu.

Tipuri de stres

Stresul este una dintre cele mai mari cauze ale schimbă­rii epigenetice, deoarece îți zdruncină corpul, făcându-l săși piardă echilibrul. Stresul are trei forme:

  • stresul fizic (trauma),
  • stresul chimic (toxinele, radiațiile) și
  • stresul emoțional (teama, grija, sentimentul de copleșire, etc.).

Fiecare tip de stres poate declanșa peste 1.400 de reacții chimice și produce peste 30 de hormoni si neurotransmițători. Când este declanșa cascada chimică a hormonilor stresului, mintea ta îți influențează corpul prin intermediul sistemului nervos autonom, iar tu experimentezi conexiunea supremă minte-corp.

Când nu există o revenire la homeostază (deoarece per­cepi în continuare o amenințare), energia vitală este pierdută de sistem. Ai mai puți energie în mediul tău intern pentru creșterea și repararea celulelor, proiecte de construcție pe termen lung la nivel celular și vindecare, atunci când energia este canalizată în altă parte. Celulele își opresc activitatea, nu comunică una cu cealal și devin egoiste.

Stresul pe termen lung a fost asociat cu:

stressed-woman

anxietate

depresie

probleme digestive

diabet

pierderea memoriei

insomnie

hipertensiune

boli de inimă

atacuri vasculare

imunitate scăzută

cancer

forme de ulcer

artrită reumatoidă

obezitate

răceli  

gripă

îmbătrânire prematură

alergii

dureri corporale

oboseală cronică

infertilitate

impotență

astm

probleme hormonale

iritații ale pielii

căderea părului

spas­me musculare, etc.

Acestea sunt doar câteva afecțiuni (toate fiind, de altfel, rezultatul schimbărilor epigenetice). Nici un organism din natură nu este conceput pentru a rezista efectelor stresului pe termen lung.

Pe măsura ce continuăm să producem hormoni ai stresului, creăm o serie de emoții negative care dau un grad mare de dependență, inclusiv furie, ostilitate, agresivitate, compe­tiție, ură, frustrare, teamă, anxietate, gelozie, nesiguranță, vină, rușine, tristețe, depresie, lipsa de speranță și senzație de neputință, pentru a numi doar câteva. 

Stresul nu-i ocolește nici pe copii. Am remarcat în cazul lor, o creștere în înălțime mai lentă, în timpul perioadei în care merg la școală. Cresc mult mai accelerat în perioada vacanțelor. Efectele stresului la copii se observă prin capacitate scăzută de concentrare, agitație, crize de nervi, răceli frecvente, obezitate, ticuri.

Dacă ne concentrăm­ asupra gândurilor despre amintiri triste din trecut sau asupra unor scenarii imaginate despre un viitor îngrozitor, excluzând orice altceva, impiedicăm corpul să-și redobân­dească homeostaza. De fapt, suntem capabili să declanșăm reacția la stres doar prin puterea gândului. Dacă o declanșăm și apoi nu o mai putem opri, cu siguranță ne îndreptăm către o formă sau alta de afecțiune sau boală – fie ea o răceală sau cancer.

Te afli în posesia unei puteri pe care probabil nu ți-ai dat seama până acum că o deții. 

Alege acum să trăiești o împărăție a cerului în interiorul tău!

Epigenetica ne învață că, într-adevăr, nu suntem condam­nați de genele noastre și că o schimbare în conștiența umană poate produce schimbări fizice la nivelul corpului uman, atât în ceea ce privește structura, cât și funcționarea lui. Putem codifica destinul nostru genetic pornind genele pe care le dorim și oprindu-le pe cele pe care nu le dorim, lucrând cu diferiți factori din mediu care ne programează genele. Unele dintre aceste semnale provin din interiorul corpului, cum ar fi senzațiile și gândurile, în timp ce altele provin din reacția corpului la mediul extern, cum ar fi poluarea sau lumina­ solară.

Studiul epigeneticii ridică, de asemenea, întrebarea: și dacă nimic nu se schimbă în mediul tău extern și dacă faci aceleași lucruri cu aceiași oameni, în exact același timp, exact în același timp al zilei – lucruri care duc la aceleași experiențe­ care produc aceleași emoții, ce semnalează aceleași gene, în același mod?

Am putea spune că atâta vreme cât îți percepi viața prin lentilele trecutului și reacționezi la condiții cu aceeași arhitectură neuronală și de la același nivel mental, te îndrepți că­tre un destin genetic foarte specific și predeterminat. În plus, ceea ce crezi despre tine însuți, despre viața ta și despre ale­gerile pe care le faci în urma credințelor respective continuă, asemenea, să trimită aceleași mesaje acelorași gene.

”Viața este 10% ceea ce ți se întâmplă și 90% cum reacționezi față de ea.” John Maxwell

Poate că nu ești capabil să controlezi toate elementele din lumea ta exterioară, dar poți gestiona numeroase aspecte ale lumii tale interioare. Credințele, percepțiile tale și modul în care interacționezi cu mediul tău extern au o influență asupra mediului tău intern. Acest lucru înseamnă­ că tu – nu biologia ta preprogramată – deții cheia destinului tău genetic. Ține doar de a găsi cheia potrivită, care să descuie broasca potrivită, pentru a da frâu liber potențialului tău.

Așadar, de ce să nu vezi genele tale drept ce sunt cu adevărat? Furnizoare de posibilități, resurse cu potențial nelimitat, un sistem de cod pentru comenzi personale – în realitate, ele nu sunt nimic altceva decât in­strumente pentru transformare, pentru o viață fericită și binecuvântată.

Suntem creaturi ale obișnuinței. Gândim în jur de 60.000 până la 70.000 de gânduri într-o zi. Iar 90% dintre gândurile respective sunt exact aceleași pe care le-am avut cu o zi înainte. Ne trezim pe aceeași parte a patului în fiecare zi, trecem prin același ritual la baie, stăm pe același scaun, ținem tacâmurile cu aceeași mână, conducem pe același traseu către slujbă și facem aceleași lucruri cu aceeași oameni (care ne provoacă aceleași reacții emoționale) în fiecare zi. Și apoi ne grăbim să plecăm acasă, ne grăbim să luăm cina, să ne uităm la emisiunile preferate, ne grăbim să facem același ritual de culcare, ca să ne grăbim să o luăm de la capăt a doua zi. 

Trăim cea mai mare parte pe pilot automat. Faptul că gândim aceleași gânduri ne determină să facem aceleași alegeri. Faptul că facem aceleași alegeri ne determină să manifestăm aceleași comportamente. Faptul că demonstrăm aceleași comportamente ne determină să creăm aceleași experiențe. Crearea acelorași experiențe ne determină să producem aceleași emoții care stimulează apoi aceleași gânduri. 

Ca rezultat al acestui proces conştient sau inconştient, biologia ta rămâne aceeaşi. Nici creierul tău, nici corpul tău nu se schimbă deloc, deoarece gândești aceleași gânduri, realizezi aceleași acțiuni și trăiești conform acelorași emoții, ­ chiar dacă s-ar putea să speri, în secret, că viața ta se a schimba. Creezi aceeași activitate cerebrală, care activează aceleași circuite cerebrale și reproduce aceeași chimie cerebrală, care afectează chimia corpului tău în același mod. Iar aceeași chimie semnalează aceleași gene în aceleași moduri.

Prin urmare, simţi acelaşi lucru în fiecare zi. Ziua ta de ieri devine ziua ta de mâine – astfel încât, de fapt, trecutul tău este viitorul tău. Iar viața ta este așa cu este.

GANDURI VECHI

Dacă vrei să creezi o nouă realitate personală,  o nouă viață – atunci trebuie să începi să examinezi sau să te gândeşti la gândurile pe care le-ai gândit şi să le schimbi. Trebuie să devii conştient de comportamentele inconştiente pe care ai ales să le manifeşti, care au condus la aceleaşi experiențe si apoi trebuie să faci noi alegeri, să întreprinzi noi acţiuni şi să creezi noi experienţe.

Trebuie să observi și să acorzi atenție acelor emoții pe care le-ai memorat și după care te ghidezi în fiecare zi și să decizi dacă a trăi în funcţie de aceste emoţii la nesfârşit înseamnă să te iubești pe tine însuți.

GANDURI VECHI

Dacă înțelegi acest model, atunci ar trebui să fii de acord cu mine că noile tale gânduri ar trebui să ducă la noi alegeri. Noile alegeri ar trebui trebui să ducă la noi comportamente. Noile comportamente ar trebui să ducă la noi ex­periențe. Noile experiențe ar trebui să creeze noi emoții, iar noile emoții și sentimente ar trebui să te inspire să gândeşti în noi moduri. Acest lucru este numit ,,evoluție”, Iar realitatea ta personală si biologia ta – circuitele tale cerebrale, chimia ta in­temă, expresia ta genetică şi, în cele din urmă, sănătatea ta – ar trebui să se schimbe ca rezultat al acestei noi personalităţi, al acestei noi stări de a fi. Şi totul pare să înceapă cu un gând. 

 

THETA  HEALING

Theta este una din cele cinci stări ale creierului, în care s-a dovedit știintific că putem schimba convingeri limitative, accesa programele sabotoare, care ne împiedică să ne atingem obiectivele și să ne exprimăm întregul potențial.

ThetaHealing este o tehnica puternică care combină știința și spiritualitatea pentru a identifica și a debloca instantaneu convingeri limitative, traume și frici neconștientizate.

„Healing” înseamnă „vindecare” în limba engleză, astfel încât, tehnica Theta Healing înseamnă „vindecare prin unde Theta”. În concluzie, această formă terapeutică lucrează asupra MINȚII, atât conștiente cât și subconștiente.

Mintea nu este totuna cu creierul nostru. Mintea, ca efect al gândirii noastre – sau a conștiinței noastre – facilitează tot procesul decizional cognitiv sau subliminal al fiecăruia dintre noi.

Cheia procesului de vindecare constă în depăşirea minţii analitice. Atunci când creierul responsabil cu gândirea este redus la tăcere, trece în starea proprie undelor cerebrale alpha sau teta, fapt ce deschide uşa dintre mintea conștientă­ şi cea subconştientă. Sistemul nervos autonom devine receptiv la informaţie. Crescând energia prin intermediul emoţiilor superioare pe care le trăim, devenim mai puţin materie şi mai mult energie, mai puţin particulă şi mai mult undă. Cu cât este mai mare câmpul pe care îl putem crea prin aceste energii cu atât ne vindecăm mai repede sau facem posibilă schimbarea vieții noastre într-un timp mai scurt.

 

          NUTRIȚIE

”Sănătatea este o comoară pe care puțini știu să o prețuiască deși aproape toți se nasc cu ea.”   Hipocrate

Sănătatea optimă nu este doar absența bolii, ci un echilibru dinamic al sănătății fizice, emoționale, sociale, spirituale și intelectuale. Alimentația corectă este unul dintre fundamentele majore ale acestui echilibru.

Corpul omenesc necesită peste 40 de nutrienți zilnic pentru a-i menține funcționarea corectă. Un deficit de un nutrienți în timp poate duce la deficiențe nutritive subclinice care se pot manifesta ca oboseală, depresie, anxietate, afecțiuni ale pielii, somn slab și o serie de alte probleme de sănătate. Deficiențele sau excesele nutritive pe termen lung pot duce la probleme de sănătate și mai mari, precum boli de inimă, diabet și unele tipuri de cancer.

O dietă sănătoasă nu se referă doar la scăderea în greutate, deși acesta este un rezultat frecvent. Alimentația corectă include asigurarea nutrienților adecvați pentru a sprijini funcționarea sănătoasă a celulelor, reducerea la minimum a toxinelor care sunt dăunătoare organismului nostru, precum și consumarea cantității adecvate pentru a menține o greutate sănătoasă.

Scopul meu este să îi ajut pe fiecare dintre pacienții mei să își ducă viața optimă, oferindu-le cunoștințele, instrumentele specifice și motivația de a face schimbările necesare în ceea ce privește dieta și stilul de viață.

Pe măsură ce te angajezi pentru un stil de viață sănătos, vei arăta și te simți mai bine. Recompensele tale vor include mai multă energie, o digestie îmbunătățită, o piele mai clară, un sentiment mai bun de bunăstare și multe altele!

Servicii oferite:
• Analiza și consultare nutrițională individualizată
• Elaborarea unui program de alimentație personalizat
• Gestionarea individuală a greutății
• Sugestii specifice pentru mese și gustări
• Evaluarea vitaminelor / suplimentelor